Intreaga opera a lui Mihai Eminescu este impanzita de motive poetice fundamentale, sau chiar motive specifice, prezente numai la Eminescu.

Se observa, in poemul "Luceafarul", imbinarea perfecta a motivului lunii cu cel al codrului si cel al izvoarelor. Totodata aici mai sunt prezente si motivul marii, motivul florilor de tei si motivul visului, acesta din urma facandu-se prezent si in "Imparat si proletar", "Scrisoarea I", "Scrisoarea III" si "Sarmanul Dionis".

In "Dorinta" apare motivul codrului si al izvoarelor: "Vino-n codru la izvorul care tremura pe prund", acestea impletindu-se cu motivul florilor de tei: "Flori de tei deasupra noastra or sa cada randuri randuri"

"Scrisoarea I" contine in prolog motivul timpului (vazut de Eminescu bivalent, un timp terestru masurabil cu ceasornicul si timpul cosmic al vesniciei) si motivul lunii, aceasta fiind realizata prin personificare: "Isi arunca peste toate voluptoasa ei vapaie".

In poezia "Glossa" apar motivul fericirii, aceasta fiind insa de scurta durata, si motivul lumii vazuta ca un teatru. Poetul precizeaza faptul ca lumea este asemeni unui teatru urias a carei piesa se repeta mereu, actorii find cei care se schimba; totul este repetabil: "alte masti, aceeasi piesa/ alte guri, aceeasi gama".

Tot aici apare mutivul timpului, autorul afirmand faptul ca prezentul concentreaza in sine toate caracteristicile trecutului si viitorului.

Se observa ca toate aceste motive poetice se impletesc foarte bine cu continutul de idei si sentimente al poeziei, toate acestea dovedind inca o data arta de mare poet a lui Eminescu.

În poeziile sale Eminescu dezvolta mai multe teme: tema iubirii care se împleteşte cu tema naturii, interesul pentru folclor, condiţia omului de geniu în societate şi atitudinea satirică la adresa contemporanilor.

Ca motive poetice specifice desprindem :

• motivul lunii
• motivul visului
• motivul codrului
• motivul izvoarelor
• motivul florilor de tei
• motivul florilor albastre
• motivul mării etc;

Cele mai importante sunt primele două care sunt dezvoltate aproape în

fiecare poezie.

În "Scrisoarea a III-a" sunt prezente amândouă Eminescu evocând visul sultanului în care luna se coboară pe pământ în chip de fecioară:

"Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară

Şi se-apropie de dânsul preschimbată în fecioară."

Tot în "Scrisoarea a III-a" este prezent şi motivul codrului care ascunde oastea română: "Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari."

În cadrul poeziilor de dragoste sunt prezentate multe motive literare.

În poezia "Dorinţa" natura este sugerată de trei motive literare: motivul codrului şi al izvoarelor: "Vino-n codru la izvorul

Care tremură pe prund"

"Îngânane-vor c-un cânt

Singuratece izvoare,"

şi motivul florilor de tei: "Iar în păr, înfiorate,

O să-ţi cadă flori de tei."

Poezia "Floare albastră" cuprinde în cadrul temelor naturii şi iubirii motivul codrului şi al izvoarelor: "Hai în codru cu verdeaţă,

Und-izvoare plâng în vale."

Şi motivul lunii: "Când prin crengi s-a ivit

Luna-n noaptea cea de vară,"

În poezia de dragoste "Sara pe deal" Eminescu sugerează natura prin cele trei elemente apoape nelipsite:

motivul lunii: "Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară"

motivul codrului, codrul fiind simbolizat prin prezenţa unui salcâm:

"Sub un salcâm dragă m-aştepţi tu pe mine"

şi motivul izvorului: "apele plâng clar izvorând din fântâne"

Şi "Scrisoarea I" conţine motive specifice eminesciene ca:

motivul lunii: "Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie

……………………………………………..

De dureri, pe care însă le simţim în vis pe toate

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci

Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci"

motivul condiţiei omului de geniu în societate:

"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte

Secolii din gură-n gură şi-o să-l ducă mai departe

De-a pururi pretutindeni, în ungherul unor crieri

Şi-or găsi sub al meu nume, adăpost a mele scrieri!"

În cadrul celei mai frumoase poezii din literatura română "Luceafărul" sunt prezente şi aici multe motive poetice:

motivul lunii, motivul visului: "Iar ea vorbind cu el în somn,

Ofând din greu suspină:"

"Ea trebui de el în somn

Aminte să-şi aducă"

motivul izvoarelor: "Cum izvorau lumine

Cum izvorând îl învonjor

Căci tu izvor eşti de vieţi"

motivul codrului: "El tremură ca alte dăţi

În codru şi pe dealuri"

motivul florilor de tei: "Sub şirul lung de mândrii tei

Şedeau doi tineri singuri"

motivul mării: "Şi toată lumea din ocean

De tine o să-asculte."

Eminescu a fost un mare poet romantic dupa cum recunoaste el insusi in poezia "Eu nu cred nici in Iehova": "Eu raman ce-am fost, romantic". Si intradevar in operele sale, atat in poezie cat si in proza, intalnim o seama de teme si motive specifice romantismului. Acestea sunt de circulatie europeana, unele fiind preluate de la Schoppenhauer, Kant sau personalitati romantice ale vremii.

Principalul motiv literar intalnit la Eminescu este cel al lunii, gasit in aproape toate poeziile. Ea este "stapan-a marii", in Scrisoarea I, sau "regina noptii moarta", in Melancolie, in orice caz impresioneaza mereu prin aparitia ei si simbolizeaza iubirea. De remarcat ca nu apare niciodata altfel decat sub forma de luna plina, cu exceptia Scrisorii III unde are alta semnificatie (luna noua in descrestere era stema Imperiului Otoman).

Un alt motiv des intalnit este cel al codrului, foarte frumos descris in Povestea codrului si ridicat la rangul de voievod: "Imparat slavit e codrul,/ Neamuri mii ii cresc sub poale,/ Toate inflorind din mila/ Codrului Mariei-Sale." Uneori poetul se adreseaza codrului personificandu-l si considerandu-l sfetnicul sau. Atunci cand codrul nu este prezent in poezie apare in mod sigur un alt copac. Fie teiul, precum in Luceafarul: "Sub sirul lung de mandrii tei/ Sedeau doi tineri singuri", fie plopul: "Pe langa plopii fara sot/ Adesea am trecut", sau salcamul: "Deasupra criptei negre a sfantului mormant/ Se scutura salcamii de toamna si de vant" (O,mama). Alteori apar doar crengile ca simbol al pomului sau codrului: "Si aceiasi pomi in floare/ Crengi intind peste zaplaz".

Din multe poezii nu lipsesc nici florile cum al fi cele de tei, ca in Dorinta: "Iar in par infiorate/ Or sa-ti cada flori de tei" sau floarea albastra, simbolul idealului inaccesibil, in poezia cu acelasi nume: Floare-albastra! Floare-albastra!/ Totusi este trist in lume" sau in Calin: "Flori albastre tremur ude in vazduhul tamaiet".

Apa prezenta in poezia eminesciana, uneori sub forma de izvor, ca in Dorinta: "Vino-n codru la izvorul/ Care tremura pe prund", alteori de un lac: "Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni il incarca", in poezia cu acelasi nume, sau chiar de mare: "Si s-arunca fulgerator/ Se cufunda in mare" in Luceafarul.

Cateodata pe malul lacului intalnesti trestii ca in poezia Lacul: "Ia din tresti sa rasara / Si sa-mi cada lin pe piept". Animalele sunt reprezentate de cele mai multe ori de cerb: "Prin miscarea naltei ierbi,/ Eu te fac s-auzi in taina/ Mersul cardului de cerbi".

Un alt motiv, cerul este deseori acoperit de nori ca in Sara pe deal: "Nouri curg, raze-a lor siruri despica". Cand norii nu apar sau lasa sa se intrevada printre ei se poate zari soarele: "Soarele ce azi e mandru, el il vede trist si ros/ Cum se-nchide ca o rana printre norii intunecosi".(Scrisoarea I) Alteori se zaresc chiar stelele: "Stelele-n cer/ Deasupra marilor/ Ard departarilor,/ Pana ce pier" (Stelele-n cer) sau doar Luceafarul, cea mai frumosa stea: "Langa fereastra, unde-n colt/ Luceafarul asteapta."

Buciumul este si el un motiv caracteristic ce da sonoritate peisajului descris: "Seara pe deal buciumul suna cu jale". Uneori este inlocuit de corn, efectul sonor fiind acelasi : "Dintre ramuri de arin/ Melancolic cornul suna".(Peste varfuri)

In mijlocul naturii alaturi de celelalte elemente ce constituie motive literare, poetul se lasa cuprins de somn: "Ne-om razima capetele-un de altul/ Si surazand vom adormi sub inaltul" (Sara pe deal). Dupa somn vine in mod firesc visul: "Vom visa un vis ferice,/ Ingana-ne-vom c-un cant/ Singurate izvoare…"(Dorinta). Altadata viata este vazuta ca vis, visul capatand alt sens: "Caci e vis al nefiintei universul cel himeric".(Scrisoarea I)

Motive literare specific eminescene pot fi considerate si marmura, apare de exemplu in Din valurile vremii: "Din valurile vremii, iubita mea rasai/ Cu bratele de marmur, cu parul lung balai", demonul : "Un demon sufletul tau este/ Cu chip de marmura frumos" in Te duci, si dorul: "In veci acelasi doruri mascate cu-alta haina/ Si-n toata omenirea in veci acelasi om(…)/ Dorinti nemarginite plantand intr-un atom".(Imparati si proletari).

Acestea sunt motivele literare caracteristice ce se intalnesc la Eminescu, unele aproape in fiecare poezie, cum este luna, codrul sau apa, altele mai rar dar destul de des putandu-se deosebi ca motive aparte sau chiar singulare.

Motivele, la Eminescu, se atrag unele pe altele: motivul ingerului cheama pe acela al demonului, cel al cosmogoniei pe cel al apocalipsei, motivul eroului mag si demiurgic sa cheme motivul femeii-zane, motivul eroului decazut, dezintegrat, sa introduca pe cel al femeii-Dalila, si asa mai departe.

Dar – afirma Zoe Dumitrescu-Busulenga – la Eminescu, multitudinea motivelor, care ar face extrem de dificila intocmirea unui catalog, dezvaluie o apartenenta preponderenta la tipul de sensibilitate si fantezie creatoare romantica. De acolo vine sau intr-acolo ne duc floarea albastra si lacul si luna si teiul si noaptea, si obsesia motivului oniric, si calatoria cosmica si ingerul si demonul, si titanul, si zburatorul si atatea altele".